samedi 20 mai 2017

A nascita di l'aurore boreali

C'era una volta in a fredda è luntana Lappunia, Nils un bancalaru ch'allevava solu a so figliola. Truvatusi veduvu dopu chì a ciuccia abbia avutu sett'anni, li dedicava tuttu u so tempu è u s'amore, quand'ellu ùn era occupatu à zuccà e legne o à dà capu à l'oggetti di u cutidianu ch'ellu duvia cunfezziunà, secondu e cumande di a ghjente: un lettinu, una carreia, una scatula, in legnu di violu o di pinu.
Avia una passione secreta , u celu è e cunstellazioni è ùn mancava mai di ringraziallu quandu stalvava in a so vita una bella cosa. Era a so caccara chì l'avia dettu un ghjornu: "pensa à ringrazià l'universu è ti darà sempre un'altra ragiò di ringraziallu". 
Una matina ch'ellu andava in furesta i so ochji fubbenu attirati da una lucenda virdigna in a neve.Si ghjimbò è a so manu achjappò una petra tonda, di culore smeraldu, u so culore preferitu. A si messe in stacca è cuntinuò u so caminu.
A sera, prima d'andà à  dorme, s'era messu à pusà accantu à u carminu, un bichjeru di vinu caldu in manu. Era cum'è tribulatu : c'era una scarsia di clienti è dunque di solli...cumu pagà u latte ch'ellu  si facia purtà in casa ogni matina ? cumu imaginà un mumentu a so cara Elina priva di latte ?
Poi si ricurdò di a petra : era propiu bella, d'aspettu luccichiu è liscia à u tuccà sottu à e so dite rughjicose. Una petra rara. Pensò :"Forse chì a mi puderaghju vende à bon prezzu à qualchi gioellieru è cun a muneta pagà e mo debbite..."
Cum'è appaciatu è colmu di a dolce felicità di quellu chì sà chì i so guai sò per finìsce, s'addurmintò.


***

U lindumane, andendu à taglià u legnu scuntrò un cucinu buscaghjolu. Li disse chì in a cuntrata curria a voce ch'un omu entria in e case per frambuttà o ancu peghju.
L'era ghjuntu u trimuleghju. Pensava à Elina, rimasta sola in a casuccia. Passò una gattiva ghjurnata : da tantu ùn avia capu à ciò ch'ellu facia s'era guasi ammuzzatu un ditu. Turnò in casa cun u batticore. Ingrandò u spaventu quandu visse a porta spalancata, moltu più chì u cane ùn era mancu venutu à falli a festa cum'è ogni sera.
"Elina !...Elina !" chjamò in sottuvoce.
Un'ochjata à a piccula cucina è a mubiglia summaria : un tavulinu, duie carreie è una scanceria in legnu d'epicea, fatta da ellu stessu . Nantu à a tola era firmatu un troncu di pane, appena di salame è una buttiglia di vinu. Una tola di dopu pranzu.
"Serà venutu u mo fratellu?"
Quandu venia à l'ispensata purtava sempre u so buccone, furmagliu o salame.Truvò strana cosa chì a figliola un abbia sbarazzatu. Era sempre zitella ma quandu ci vulia à preparà u manghjà o assestà a casa facia propiu da dunnetta. U megliu ch'ella pudia fà per aiutà u babbu.
"Sò quì...sott'à u lettu..." rispose a figliola in una voce mischiata di pientu. 

***

"Hè ghjuntu un omu...cridia chè t'eri tù...mi sò piattata sottu à u lettu...ùn hà pigliatu nunda...infine credu..."
A zitella era cummossa assai. E lacrime sculavanu à funtane nantu à u so visu.
"Aghju fattu propiu da vigliacca..."
Nils circava à cunsulalla :"ùn ti frasturnà. U principale hè chè tù ùn abbia nunda; avà ci tuccherà à esse attenti è à stà sempre à porta chjosa ."
Eppuru qualcosa tribulava u bancalaru senza ch'ellu ne possa truvà a ragione.
Li vense in core quella petra verde, affunata à tanti belli sogni. L'avia messa in cucina, in fondu di a scanceria.
Trimuleghju. Una volta dinù.
Sentia una debulezza in e so anche. Li mancavanu e forze per andà à vede sì a petra era sempre à a so piazza. Circava à dassi curagiu. "A petra serà sempre quì...chì ne feria 'ssu ladru di un minerale senza interessu per ellu ?" In un mumentu di curagiu ritrovu si precipitò in cucina.
Ciò ch'ellu temia era accadutu: ùn c'era più nunda in a scanceria.
U corciu Nils ch'avia messu tante sperenze in 'ssa petra si lasciò cascà in terra. Firmò immobile un tempu, u visu piattu in e so mani, po mughjò, i pugni alzati:
"Maladettu ladru !!"
In 'ssu mumentu precisu una timpesta si scatinò.

***

 Lampi. Tonu. Ventu furiosu. Di memoria d'abitante, sbuffulate cusì ùn si n'era mai vistu. Per furtuna e vite umane fubbenu risparmiate. L'animali dinù si franconu da l'ira di l'elementi.
Un saccu appicollu, un omu chì circava à fughje s'era ritrovu prigiuneru di una burrasca è mandatu per aria. Era u furdanu. U lindumane, quandu chì a natura ebbe ritrovu a so pace, Nils truvò u saccu propiu davanti à a casa, pienu di tutti l'oggetti arrubati. Prevense u viciname, chì tutt'ognu possa ricuperà u so bè. Per ringraziallu, u più anzianu d'u paese, à l'orlu di a morte è senza famiglia vicina, li regalò un'asta d'oru, lascita di u so arcicaccaru.
Di u birbu ùn si ne sentì più parlà.
Ciò chì a ghjente un sapia hè chì durante a timpesta, l'omu tenia in stacca quella petra verde rubata ind'è Nils; ne fubbe cusì spulata in altu cele.
Si dice chì da tandu, u cele lapponu s'illumina d'un splendore verde smeraldu, da schjarisce a notte è tene sveglie e cuscenze, ramintendu à l'omi chì e strade di u ladruciniu sò è seranu sempre un cattivu andà per quale ci s'incamina.
À l'incuntrariu, campà da onest'omu venerà ricumpensatu un ghjornu o l'altru.


U sette di maghju di u 2017




Fiura: authentik.canada.com


Natu in 17 in Leidenstadt

S’era natu in 17 in Leidenstadt Nantu à ruvine insanguinate Seria statu un bravu o un peghju cristianu S’era statu Allemanu Di t...