samedi 25 juillet 2015

L'ombra




 



Mentre t’aspettava, in ‘ssu caffè,

di notte, à mezu à i briaconi


chì scaccanavanu per avè l’aria di ride,

mi paria chì tù ghjunghjissi tardi

è chì qualchissia ti seguitessi in carrughju.


Ti giravi prima di entre.


Insischita. Chjudii a porta.

È a to ombra firmava fora:

era ella chì ti seguitava.


A to ombra hè rimasta in carrughju

vicinu à ‘ssu caffè induve tantu spessu t’aghju aspettatu,

ma sì morta

è da tandu a to ombra cura à a porta

mi seguita à me, avà , quandu sortu

cun timore, cum’è una bestia.

S’o mi pientu si pienta.

S’o li parlu, si ne fughje.


06/06/15





L'OMBRE
Quand je t'attendais, dans ce bar,
La nuit, parmi des buveurs ivres
Qui ricanaient pour avoir l'air de rire,
Il me semblait que tu arrivais tard
Et que quelqu'un te suivait dans la rue.
Je te voyais te retourner avant d'entrer.
Tu avais peur. Tu refermais la porte.
Et ton ombre restait dehors :
C'était elle qui te suivait.
Ton ombre est toujours dans la rue
Près du bar où je t'ai si souvent attendue,
Mais tu es morte
Et ton ombre, depuis, est toujours à la porte.
Quand je m'en vais, c'est à présent moi qu'elle suit
Craintivement, comme une bête.
Si je m'arrête, elle s'arrête.
Si je lui parle, elle s'enfuit.
Francis Carco

jeudi 16 juillet 2015

Piove




Piove – chì piacè. T’amu tantu
e ci passeremu inseme
‘sse stonde d'amore tamantu
ci piace u nostru nidu quandu lu celu geme.

Piove. Passanu è venenu i tassì
vecu filà i vitturoni,
è nantu à u fiume i battelloni
facenu un rimore dà scimì.

Chì piacè : piove. Stò à sente
u sciacquittime di a tempera
pichjà u vetru à sgucciulera
 è mi surridi teneramente.

T’amu tantu. È ss’acqua chì pienghjuleghja
sanghjuzzendu cum’è un addiu…
sì per parte , O Diu !
In lu to sguardu piuvicineghja…

u 16 di lugliu di u 2015




Il pleut - c'est merveilleux. Je t'aime.
Nous resterons à la maison :
Rien ne nous plaît plus que nous-mêmes
Par ce temps d'arrière-saison.
 
Il pleut. Les taxis vont et viennent


On voit rouler les autobus


Et les remorqueurs sur la Seine
Font un bruit... qu'on ne s'entend plus !

C'est merveilleux : il pleut. J'écoute
La pluie dont le crépitement
Heurte la vitre goutte à goutte...
Et tu me souris tendrement.

Je t'aime. Oh ! Ce bruit d'eau qui pleure,
Qui sanglote comme un adieu
Tu vas me quitter tout à l'heure :
On dirait qu'il pleut dans tes yeux
Francis Carco



dimanche 5 juillet 2015

Lamentu d'a Donna di Shalott



                                                        


Sò a Donna di Shalott, u fiume mi porta

ver di una riva scura chì m’apre a so porta

tetru viaghju da duve nisunu volta.


Cundannata à guardà u mondu in un spechju

senza mai scaglià o guai à u spavechju    

lampatu da l’arcanu di u mondu vechju.

                                          

Chjosa in una stanza da l'alba à l'abbrucà

giuvanotte è signori vidia spassighjà

tessendu l'ore sane tamantu benestà.


Un omu una donna, inseme sempre vanu
stonde di passione da me cusì luntanu
O quantu eiu prigava a fine di 'ssu dannu !


Scunsulata è ghjalosa di l’innamurate

l’interdettu scurdatu una fine d’estate

à Lancelot u bellu lampai duie ochjate.


Si scatenò u tonu è mi chjamò l’Infernu

era ghjunta per me l’ora d’u sonnu eternu

appettà u destinu hè una sfida indernu.


D’a Donna di Shalott ascultate lu pientu

è per l’ultima volta 'ssu tristu lamentu

si ghjaccia u sangue da compie u turmentu.

u 05 di lugliu di u 2015
Inspiratu da The Lady of Shalott, puema rumanticu di l’Inglese Alfred Tennyson (1809-1892).

U puema The Lady of Shalott rilata una legenda arturiana inspirata da fonte medievale, ripigliendu temi chì si realizzeranu di manera più cumpletta in Idylls of the King induve u contu di Elaine hè narratu.
Secondu à a legenda era interdettu à a Donna di Shalott di guardà direttamente a realità esterna ; era cundannata à fidighjà u mondu attraversu un spechju è, nantu à una tappizzeria, messe à tesse ciò ch’ella vidia. Criscia u so addisperu mentre cannuchjulava coppii d’innamurati. Bramava un ritornu à a nurmalità. Un ghjornu, visse à Lancelot è messe à spiàllu, attraiendu una maledizzione. Durante a timpesta d’auturnu chì seguitò, a Donna imbarcò nantu à una barca induve scrisse  « The Lady of Shalott  » à l’avanti. Cantava u so lamentu navighendu versu Camelot è una morte sicura. U so corpu cutratu fubbe ritrovu da e donne è i cavalieri di Camelot frà i quelli Lancelot. Prigonu per u riposu di a so anima. A tappizzeria ch’ella avia fattu durante a so cattività ricupria i bordi di  l’imbarcazione.” (wikipédia)


The Lady of Shalott inspirò parechji pittori, frà i quali John William Waterhouse.


“I am half-sick of shadows,” said the Lady of Shalott
1915


http://www.lacoccinelle.net/266746.html

samedi 13 juin 2015

L'ultimu basgiu

Settembre di u 2004


Era ghjunta a prima ind’è i Patterson. Sonia è Antò, un coppiu d’amichi, eranu in ritardu. Capatoghju d’ultimu minutu, ingorgu stradale... pensai. U locu era firmatu quellu, cun a lellera in giru à i pilastri, fiori rusulini è malbi nantu à ogni scalinu, a vechja ringhera sculurita, u purtò rughjinosu . Cum’è i so patroni, a casa tenia anch'ella e so muche.

 L’estate ùn avia unancu messu da cantu i so forni. M’era messa à rifiatà à l’ombra d’u tigliolu, u tempu d’accendemi una sigaretta. Ad ogni sbuffulata, si ne cullava per aria una fiura : corse à perdifiatu cun Tumasgiu, spuntinu à pane è cunfittura, ghjochi zitelleschi, un manganiolu fattu cun un pezzacciu di tavula è duie corde appese à u peru, cascatoghje, scaccanate…ricordi di zitellina fatata è chì spessu venenu à chjamà quandu a vita face da pessima. Cun Tumasgiu eramu stati vicini di casa prima di diventà amichi di scola, eppo u destinu fendu è disfendu , ognunu avia seguitatu u so chjassu. Quindeci anni ch’ùn c’eramu più visti ; avia amparatu a so morte, à casu, leghjendu u giurnale in un caffè. C’era mancata pocu pè ch’ùn l’essi mancu sapiuta chì e nutizie, e leghju pocu è micca, è in ‘ssu caffè, ùn avia mai messu i pedi ; mi c'era  cansata per via d'a calmana, da beie un bichjeru di menta fresca.
In l'estate di u 71 Richard Patterson, passiunatu da e storie di banditi è i scritti di Mérimée, avia lasciatu i so Highlands scuzzesi per un viaghju in u centru d'a Corsica. Di settembre, à a Santa, avia scontru à Luisa, una giuvanetta di quassù, turnata a so moglia un mese dopu, incinta ch'ella era.
I Patterson l'aghju sempre visti purtà i negri panni. Pienghje tante volte.Troppu volte.
Vint' anni in daretu avianu digià persu una figliola di ott'anni, tomba da una vittura scema, arrente strada, mentre spassighjava. Vicinu à u locu di l’accidente, ci hè un arburu cun un mazzulu di fiori in giru à u troncu, fidu, strintu cum’è un abbracciu è scambiatu ogni settimana da a mamma.
Dopu à a morte d’a ciuccia, u babbu di Tumasgiu era diventatu cum’è mutu. À dìlla franca, ùn aghju micca ricordu d’avè intesu una volta un sonu d’a so voce ; quandu andava à vede à Tumasgiu si ne stava in futtogliu, s’arrizzava ogni tantu per andà à fidighjà fora aspettendu ùn si sapia cosa o circàssi una sigaretta. "Isabella ùn serà mai nè sposa nè mamma...", cusì ripetia sempre. D'una certa manera era statu culpitu da un doppiu dolu : a perdita d’a feminuccia è u dolu di 'ssa vita ch’ella ùn cunnoscerà.  
Una parte di Luisa Patterson si n'era morta cun Isabella ma avia circatu di dàssi curagiu per Tumasgiu u figliolu è per u maritu. Aspessu eramu parecchji zitelli à truvàcci in casa è c’era sempre appruntata per noi una torta o pacchittelli di bombò da sparte, cum’è un sprichju d’allegria à mezu à tamanta sciagura, da ch’ella ripigliessi capu sù a vita.

 Quante volte da zitella l’averaghju cullate currioni ‘sse scale, ma più m’avvicinava d’a porta più l’angoscia fatta tanaglia mi stringhjia u pettu. È a ghjente chì cuminciava à affaccà, cun parulle in soprappiù…"l’aghju vistu un mese fà, cumprava u so pane…era bè…"
Era à bughju u curridò ma i mo ochji avianu ricunnisciutu à u muru ritratti visti tant'anni in daretu : un Natale felice à quattru, a fotograffia d'una ghjumente salvatica -i cavalli, a grande passione di Tumasgiu- una maghjina d'u Cristu nimbatu in a so mandorla azura. Cun l’odore di 'ssi prufumi chì pichjanu in capu è ch'avianu messu duie donne mi sentii guasi male. Pensava à Patterson u vechju. D'u fruttu di 'ss'amore natu in e muntagne corse, à millaie di chilometri d'e soie, ùn firmava oramai più nunda. Solu ricordi impressi ch'avianu da turnà mele o fele, secondu i ghjorni, fotograffie d'anniversarii, di merendelle, di scola in l'anni 78, 79, 80 è ferite ch'ùn si richjuderanu mai.
Ciò chì settembre danciu avia offertu un ghjornu, settembre camonchju avia ripigliatu.
Nantu à u libru di cunduleanze, scrissi "curagiu !" Scrivu sempre cusì…"Curagiu !", chì curagiu li n'avia da ci vulè, à tramindui, per appettà a furlana di Falcinella. Una volta dinù.

 A ghjente s'azzittò. Cullavanu i biccamorti per e scale. Era ora di chjode a cascia.

Di l’ultimu basgiu. À crepacore.

 Da a cameruccia tetra un mughju stracciò u silenziu.
11/06/15

samedi 30 mai 2015

Sguardu

 
 
Quandu era zitelluccia
m'imaginava ss'ombre
indiani in caminu
nant'u chjassu d'a guerra.
 
Perchè ùn i vecu più ?
Si seranu intanati
è e frezze è accette
averanu interratu ?
                                                             
Renditemi 'ssu sguardu
quellu d’a zitellina
perchè, pessimu magu
u m’avete arrubbatu ?
 
 06/09/2013
 


U mo paese di muntagna


Cù i so campanili chì frisgianu lu cele
i so vechji pastori è centu caprarelle
mille chjassi fiuriti di sogni è di filette
è tanti forni spenti à l'orlu d'e casette
cù u silenziu pagnu è a nebbia à falà
cù Libecciu chì tira, sentitelu campà
u mo paese di muntagna.


Cù l'ambrata furesta, a castagna siccata
a grate d’una volta, a veghja impruvisata
i so mulini zitti, di ricordu impastati
è di matticciu grisgiu è di ritratti amati
cù l'omu spalluzzatu è u pane à stantà
cù u ventu ghjalatu, sentitelu chjamà
u mo paese di muntagna.


Cù Veranu chì sbuccia è l'acella à u nidu
cù a vita chì s'apre smenticatu l'addiu
cù Marzu fiuritu è a palma intrecciata
è u ricordu fidu d'una lotta passata
cù Maghju chì s'avvene è u fiume chì và
cù u ventu chì gira, sentitelu sperà
u mo paese di muntagna.


Cù u mare d'azuru ch'invita à u ritornu
quandu a bianca calmana avvampa lu cuntornu
quandu l'onda è a petra facenu matrimoniu
da fascià e cunfine d'un pampanutu sognu
quandu u tribbiu ammenta l'aghje d'u suminà
cù Sciroccu chì ride sentitelu cantà
u mo paese di muntagna.



 Adattazione libera di "Le plat pays" di Jacques Brel.

30/05/15

jeudi 28 mai 2015

U mo core caminerà


Ogni notte , in sognu
ti vecu, ti sentu
da tantu sì vivu in me


Pocu impreme u viotu
u spaziu trà di noi
sì venutu è m'abbasta à me 

Tù sia luntanu o vicinu
credu ch'u core sempre camina
ritorni è apri a mo porta
sì quì in lu mo core
u mo core caminerà 

L'amore ci tocca
una volta è dura
à dui u femu ingrandà 

L'amore era quandu
t'amai , risentu
'sse stonde chì sempre seranu

Tù sia luntanu o vicinu
credu ch'u core sempre camina
ritorni è apri a mo porta
sì quì in lu mo core
u mo core caminerà

Sì ghjuntu ùn temu più nunda
sò ch'u mo core  caminerà
seremu per sempre eiu è tù
sì salvu in lu mo core
u mo core caminerà.


Adattazione di "My heart will go on" (parulle : Will Jennings, musica : James Horner).


11/05/13

mardi 26 mai 2015

Preghera


Dumane serà a pace
ind'è tè, dicu di sì
hè sempre stata cusì
u birbu face è disface .

 Mette da cantu a so falce
u destinu è sentu chì
da Bangassù à Banguì
ogni carabina tace.

Al di là d'u to paese
ch'elle ferminu accese
e fiaccule d'a speranza

in ogni nazione in guerra
è ch'ella s'alzi a preghera
di pace è di fratellanza.



dicembre 2013 


lundi 25 mai 2015

Pace



À l'iniziu era a pace a bianca culomba
i ghjochi d'i zitelli e stonde inzuccarate
oghje hè cambiatu tuttu hè fughjitu l'estate
disgraziata cità sott'a l'orrenda bomba.

Si sente in ogni cantu a saetta chì fromba
vecu a mo ghjente offesa e mamme spaventate
circà per a ciucciata u pane eppo u latte
è Falcina ogni ghjornu scavà qualchi tomba.

S'arricorda l'aranciu, s'arricorda l'alivu
d'u benestà passatu è d'un amore vivu
nant'e sponde sacrate di u mare d'azuru.

 S'infiara a Sperenza, spalanchendu a porta
per dì à l'omu mansu, d'un versu sicuru
rivenerà dumane a Pace unancu morta.



23/05/15



Rosa



Rosa ciotta e mani in u bacile d'acqua per dàssi una rinfriscata in faccia. A pelle ùn hè più quella liscia di i so vint'anni allora à l'arrizzà hà sempre qualchi piegu sottu à l'ochji, moltu più quandu u sonnu hè statu tribbulatu da i penseri ch'elli anu quelli ch'ùn ponu pagà u pighjone à data fissa, o dà à manghjà à i figlioli. Una pettinata, duie trecce fatte à a lesta, un sguardu in u picculu spechju appiccatu à u muru ed eccula pronta à sorte. Sdighjunu micca, hà amparatu à fà senza. Simai buscherà una mela ind'è u mercante. Esce di casa senza chjode à chjave, hè rotta a serratura è Rocher, u pruprietariu, trica à riparà. Falà in furia per e scale di paura di scuntràlu è d'avè torna da dà e sempiterne spiegazioni nantu à i so prublemi di solli.

U fondu di l'aria hè ghjalatellu in ssa fine di maghju è a lana ch'ella porta nantu à e spalle para pocu d'u freddu. A Piazza d'a Madeleine si disceta cun u rimore di i carrizzini chì ghjunghjenu è e voci di i mercanti di frutti, di legumi, di fiori... Ci hè un zitellu in camisgia è pantaloni strappati chì vende u giurnale, mughja e nutizie d'u ghjornu ma Rosa ùn stà à sente. Oramai hè per scuntrà quellu chì serà forse u so patrone, Hans, un riccu Svizzeru ch'hà apertu un magazinu di cicculate à trè passi di induve ella stà. Cerca una donna per aiutàlu, c'era l'affissu nantu à a vitrina. Rosa s'arricorda dinù d'a giuvanetta chì leghjia l'annunziu allora s'hè alzata di bon'ora per esse sicura di ghjunghje a prima in magazinu.

Ghjorni passati, quandu chì Rosa caminava davanti à u magazinu, Hans l'avia surrisu, allora s'imagineghja affari :"forse hè innamuratu di me...forse m'hà da spusà". Diciuleghja sola a corcia Rosa, sugnendu chì à mumenti averà cullane, anelli da ùn sapènne chì fà, cappelli à piume cum'è e donne chì vanu à spassu a dumenica, una casa in Cassis cun chjarasgi è mimosà in giru è soprattuttu, n'averà finitu cun ssa vita pessima è ssu maritu mai affattu sbriacatu a matina d'e cotte d'a sera. Ùn hè micca stata sempre povara Rosa: trè anni in daretu s'avia vintu unepochi di franchi fendu a balia ind'è i Wilson, un coppiu d'e Curnuaglie. U latte l'anu sempre avutu bonu e donne d'a famiglia è cum'è e cucine, a surella è a mamma nanzu à elle, avia decisu di fànne cummerciu. Chì crepacore tandu d'avè da lascià à a zia u so geninu appena spuppatu per dà à sughje à u ciucciu d'un'altra. Eppo u tempu guarisce di tuttu è s'accumoda omu ancu d'a spiccanza. Rosa s'era fatta una ragiò è sapia chì cun ssi solli avia da pudè suvvene à i bisogni d'u so ciucciu, denduli appena di pane ogni ghjornu. Ma era senza cuntà nantu à e furlane d'u destinu : Wilson fubbe tombu da ladri, a moglie si ne vultò in e lande inglese è Rosa in a so casa senza focu nè fiara.

Persa in e so pensate ùn s'avvede mancu ch'hè ghjunta davanti à u magazinu. Dà un'uchjata attraversu a vitrina. Ricunnosce in u fondu a donna chì leghjia l'annunziu à tempu à ella, quella giuvanotta...Si mette un scurzale, Hans li passa accantu carizzenduli u collu. Ssa manu dulcezza chì carezza a pelle dolce d'a zitella strappa u core di Rosa, mandendu in listessu tempu à caternu i so sogni d'avvenire giucondu : addiu cullane, vestiti in stofa cara, anelli è case. Addiu benestà.
Rosa parte currioni.Piazza d'a Madeleine, quand'ella passa, e fiuriste guardanu u so visu sfattu ; u zitellu vende sempre i so giurnali, mughjendu à chì vole sente : "Cosette hè orfagna, Hugo hè mortu"...

 
03/03/14

A muntagna è u fiume


El monte y el río
En mi patria hay un monte.
En mi patria hay un río.
Ven conmigo.
 
 
La noche al monte sube.
El hambre baja al río.
Ven conmigo.
 
 
Quiénes son los que sufren?
No sé, pero son míos.
Ven conmigo.
 
 
No sé, pero me llaman
y me dicen «Sufrimos».
Ven conmigo.
 
 
Y me dicen: «Tu pueblo,
tu pueblo desdichado,
entre el monte y el río,
  
con hambre y con dolores,
no quiere luchar solo,
te está esperando, amigo».
 
 
Oh tú, la que yo amo,
pequeña, grano rojo
de trigo,
será dura la lucha,
la vida será dura,
pero vendrás conmigo.
 
Pablo NERUDA
 
***
A muntagna è u fiume
 
In paese meiu ci hè una muntagna
In paese meiu ci corre un fiume
 Veni incù me
 
A notte atteppa pè a muntagna
A fame fala versu u fiume
 Veni incù me
 
'sse ghjente chì soffrenu quale sò ?
Ùn a sò, eppuru sò i mei
 Veni incù me
 
Ùn a sò ma mi chjamanu dicendu :"Suffrimu".
 Veni incù me
 
Mi dicenu : "U to populu, u to populu, marturiatu da a muntagna à u fiume,
chì pate fame è guai, ùn vole lottà solu
è ti chere aiutu o amicu".
 
O tù a mo amata, a mo ciuccia, a mo biada 
a lotta serà dura è dura serà a vita
ma venerai incù me.
 
06/04/13

Natu in 17 in Leidenstadt

S’era natu in 17 in Leidenstadt Nantu à ruvine insanguinate Seria statu un bravu o un peghju cristianu S’era statu Allemanu Di t...