vendredi 29 mai 2020

More d’amà (Andria Brignole)



U muru di a mo vita hè lisciu
Più mi ci appiccu è più sguilliscu
U mo core sentu lagnà
More d’amà
Mentre chì stu mondu m’accusa
È chì u to amore mi ricusa
A mo vita ella si ne và
More d’amà.

More d’amà
À corpu persu mi vogliu affundà
U peccatu devu spià
Senza pudemmi disculpà
Lasciu stu mondu à i so affari
A gattivera à i so pari
Cusì mi vogliu cunsulà
More d’amà.

U nostru amore ùn pò più vive
Ùn li possu più fà l’evvive
Prima chè vedelu brusgià
More d’amà
Mi ne vogliu andà à capu altu
Vince prima d’esse disfattu
È per ùn avè da aghjurà
More d’amà.

More d’amà
È cum’è ùn ci hè più nunda à fà
Vogliu quì tuttu abandunà
Ditti tutta a mo fideltà
A mo fideltà
Sì u veranu sò l’auturnu
Per tè u m’amore hè tantu puru
Nova strada vogliu piglià
More d’amà more d’amà.

D’appressu à Mourir d’aimer (parulle Charles Aznavour)
Traduzzione in lingua corsa di Andria Brignole.

Pueta nativu di Olmeta di Tuda, Andria Brignole hà publicatu parechje puesie nantu à u settimanale Arritti.
Hè l’autore di duie racolte chjamate Puesie è ricordi (2004 è 2012) : puesie originali chì palesanu l’amore per i soi, u so paese, a lingua materna è dinù traduzzioni di capi d’opera di Hugo, La Fontaine, Brassens, Brel, Aznavour…
U pueta d’u Nebbiu si n’hè andatu à u riposu eternu l’11 di dicembre di u 2017.

« U ghjornu ch’ùn seraghju più podassi seraghju qualcosa
Puderaghju sorte di l’ombra ùn camperaghju più à l’ascosa
Senteraghju parlà di mè è seranu messe in valore
Almenu e mo più belle rime è e mo puesie altose


Podassi seranu stimate e mo più belle traduzzione
Stampate in lingua nustrale è cusì messe à l’onore
Fà parlà corsu à La Fontaine è un certu Victor Hugo
Cum’è Brassens è Jacques Brel è ancu l’amicu Pierrot »

(Andria Brignole, Marzu di u 2011)



jeudi 28 mai 2020

A ballata di Florentin Prunier



Hà resistutu ùn sò quantu ghjorni
È a so mamma era à fiancu à ellu.
Hà resistutu Florentin Prunier
Chì a so mamma ùn vole ch’ellu morga.
Appena sappiutu ch’ellu era feritu,
Hè corsa  d’u fondu di a so campagna,
Hà traversatu u paese sottu à e bombe
Duve a curagiosa armata lotta in a fanga
U so visu hè chjosu sottu à a scufia
Ùn teme nunda nè à nisunu
Li porta dodeci mele in una sporta
È appena di butiru frescu.

Tutta a santa ghjurnata hè stata à pusà
Vicinu à u lettu duve Florentin more
Ghjunghje quandu s’accende u focu
Stà sinu à quandu Florentin delireghja
Sorte appinuccia quandu li si dice : « Uscite ! »
Chì ci vole à medicà u pettu feritu.
Ma steria s’ellu ci vulia à stà :
Hè mamma à pudè guardà a ferita d’u so figliolu.
Serà per ùn sente i mughji chì l’anu fatta sorte
À aspettà fora sottu à l’acqua ?
Hè vicina à u lettu cum’è un cane ch’aspetta
Ùn manghja più ùn beie più
Nemmancu Florentin, ch’ùn sà più manghjà :
U butiru hè invechjatu dipoi u tempu.

E so mani tribbulate cum’è radiche
Stringhjenu a manu secca di u so figliolu
Ùn li caccia l’ochji d’adossu
U so visu intintu di sudore hè biancu.
Vede u collu ingutuppatu di corde
Chì l’aria, passendu, face sventulà.
Vede tuttu què d’u so ochju ardente
Duru è seccu cum’è a rompitura di u silice
Guarda senza lagnassi mai :
Hè a so manera, cusì, d’esse mamma.
Florentin dice : « a tossa mi s’arrubba tutte e forze. »
Risponde : « a sai ch’o sò quì o figliolu ! »
Dice : « a sò ch’ella hè finita per mè ! »
Ella : « Innò, ch’ùn vogliu !! »

Hà resistutu ùn sò quantu ghjorni
È a so mamma era à fiancu à ellu
Cum’è un vechju nutadore in mare
Chì mantene à gallu u so figliolu debule.
Eppo una matina, cum’ella era stanca
Dopu à tante notti passate ùn si sà induve,
Hà ghjimbatu u capu,
Hà penciulatu appena ;
È Florentin in un lampu si n’hè mortu
Senza rimore da ùn  discitalla.

28/05/20

D’appressu à Ballade de Florentin Prunier, di Georges Duhamel (Elégies, 1920).

Georges Duhamel (1884-1966) hè statu medicu à l’Armate in a Guerra di u 14-18.
A "Ballade de Florentin Prunier" hè un esempiu intimu di i drami di a prima guerra : una mamma ghjunta à vede more u so figliolu à l’ospidale militare.
Scrittu senza rime cun parulle semplici u puema di Duhamel ùn hà altru scopu chè di palisà u macellu ch’ella hè stata ‘ssa guerra è per l’autore di rende contu di a so sperienza persunale è traumatizante di chirurgu militare, testimone di tante ferite e suffrenze di i sullati chì si sò battuti in Verdun.


dimanche 24 mai 2020

L’albore hè sbucciatu



L’albore hè sbucciatu cum’è u primu albore
U merlu hà cantatu cum’è u primu acellu
Loda u cantu, loda l’albore
È ‘ssu Mondu chì sempre rinasce.

È dolce hè l’acqua di u Paradisu
Cum’è a prima guazza annantu à l'erba
Loda a dulcezza di l’erba croscia
Crisciuta sottu à u so passu.

Hè meiu ‘ssu sole hè meiu ‘ss’albore
Nati d’una luce in Paradisu
Loda cun gioia, loda ogni mane
Chì Diu hà creatu per tè.

L’albore hè sbucciatu cum’è u primu albore
U merlu hà cantatu cum’è u primu acellu
Loda u cantu, loda l’albore
È ‘ssu Mondu chì sempre rinasce.

24/05/2020

D’appressu à Morning has broken, di Cat Stevens (Steven Demetre Georgiou).

Morning has broken hè un famosu innu cristianu scrittu per a prima volta da Eleanor Farjeon in u 1931. Ripresa da u cantadore brittanicu Cat Stevens in u 1971 nantu à u so discu Teaser and the Firecat, ‘ssu titulu ferma unu di i so più grandi successi.
A prima versione di l’innu si trova in un libru di Cantichi di u 1931 chjamatu Songs of Praise. A musica hè una meludia tradiziunale gaelica Bunessan.
Morning has broken sparte ‘ssa meludia cun un cantu di Natale di u XIXu, Child in the Manger. Percy Dearmer, l’editore, hà spiegatu chì cum’ellu ùn esistia micca innu per lodà ogni ghjornu chì nasce, hà dumandatu à a puetessa è scrivana per zitelli, Eleanor Farjeon di “scrive un puema adattu à a meludia scuzzese.”

https://www.youtube.com/watch?v=e0TInLOJuUM

Photo: Catherine Millet, lever de soleil à Bastia.

mercredi 20 mai 2020

A povara ghjente



(Frammenti)

Trimuloni cum’è s’ella avessi peccatu
Dice : «a sai ch’ella hè morta a vicina
Serà morta eri, ùn s’hè vista in cantina
Era in a serata, tù ti n'eri andatu.
Lascia dui orfagni, chjuchi, i curciarelli
U mascu hè Ghjilormu a femina Maddalena ;
Unu ùn marchja unancu è l’altra parla appena
Povara disgraziata era in u bisognu.»
L’omu, impenseritu lampò in un scornu
U so berettu frustu, crosciu da a timpesta.
“O Signore !” disse grattendusi a testa,
«Da cinque passeremu à sette figliulelli.
Focu spentu è pignatta rotta certe sere
Cumu avemu da fà cun duie bocche in più ?
Ùn li si pò dì : «travagliate !» chì sò chjuchi.
Vai à circalli. S’elli sò discitati
Averanu a paura soli cun a morta.
Hè ella, ùn la vedi, chì pichja à a porta.
Apri à ‘ssi criaturi, steranu mischiati;
Ci culleranu a sera nantu à i ghjinochji.
Camperanu. Fratellu è surella di i nostri...
Biieraghju l’acqua travagliendu a ghjurnata,
Hè detta. Ma cosa ai ? Sì cuntrariata ?
Di solitu, faci tuttu à a corsa.
- Mìlli sò quì !» dice aprendu a tendina rossa.

20/05/2020

D'appressu à Les pauvres gens di Victor Hugo (La Légende des Siècles).


mardi 19 mai 2020

Quandu Ovide a si caccia cun l'ape corse...😊




Ovide, Amori
Traduzione, Ulysse de Séguier (1879)

Elegia XII
Maladisce e tavulette* chì l’anu purtatu a risposta negativa di a s’amante.

A risposta hè trista, abbiate cumpassione
E soie e parulle : ”ùn ci serà unione! ”
[…]
Fora tavulette ! Cera maladetta
Duve sò zuccate ‘sse parulle di fele !
Un apa di Corsica, circhendu a civuta**
T’averà fattu di u più schifosu mele.
U culor vermiglione ùn ti facia muta ;
Ingannu ! era sangue, era saetta.
Vai à u crucivia o legnu miseru !
Eppo chì un carru t’inciacchi contr’un muru !
Quellu chì per fatti ti cacciò di l’aceru
Di e so duie mani era forse un impuru.
‘ss’alburu dà un scuru appoghju à l’impiccati ;
À u spietatu boia, tante è tante croci.
Sott’a so ombra stanu malacelle è falchi ;
A codibianca face sente a so voce.
È dì ch’aghju datu i mo voti à ‘ssu defuntu,
Cunfidenduli e mo parulle d’amore !
Ah ! Megliu forse li seria cunvenutu
U verbu d’un ghjudice pienu d’amarore ;
O i calculi di l’avaru impenseritu
Quandu s’hè avvistu ch'un assu l’hè smaritu.
Tavulette d’i mo guai, chjamate doppie !
‘ssu numaru a dicu m’hè statu fatale.
Ultimu auguriu è seria nurmale :
Vedevi finisce in qualchi cundottu !

19/05/2020

*Tavulette di cera (tabulae : tavule) : supporti di scrittura cunnisciuti da l’Antichità.
A tavuletta di cera hè cumposta d’una placca di 10 à 40 centimetri di lunghezza nantu à qualchi centimetru di larghezza è qualchi millimetru di spessore.
Hè scaravunata (évidée) nantu à l’area sana, cunservendu un orlu (rebord) di qualchi millimetru chì face da quadru.
A scrittura si face incidendu (zucchendu : en gravant) caratteri in a cera cun a punta di un stilettu. Ponu esse sguassati, s’ella ci vole, liscendu a cera cun l’orlu oppostu di u stilettu, più pianu.
A materia chì ghjova per a fabbricazione di e tavulette hè u legnu : bussu (buis), faiu (hêtre), agarognu (érable, dinù chjamatu aceru).
Materie più nobili sò state aduprate, soprattuttu in u Medievu (argentu, avoriu, ossu di balena).
A cera (raramente cera d’apa pura) hè aspessu tinta per ottene un’area di scrittura culurita o scura da ch’elle si vechinu megliu e incisioni à a luce.
I varii culori sò u negru (negrufume mischiatu à a cera), u rossu, u verde, u giallu, ottenuti mischiendu varii pimenti.

**Civuta : ciguë

In ‘ssu puema Ovide si lagna di un messaghju ricevutu nantu à una tavuletta di cera rossa (culore di passione), culore chì cuntradisce u cuntenutu (ricusu d’amore).

lundi 18 mai 2020

U penitenziariu




E porte di u penitenziariu
Prestu s’anu da serrà
È hè quì ch’o cumpieraghju a mo vita
Cum’è d’altri l’anu finita

Per me a mo mamma hà datu
U so vestitu di sposa
"Ùn vogliu esse perdunatu
Tù sola meriti losa"

Ùn hè per noi a sulana
Chì frabuttemu di notte
Una sera hè bancarotta
U lindumane hè cuccagna

Mamme un cunsigliu vi dò
Ùn ne lasciate figlioli
A notte in i carrughji soli
O si n’anderanu in prigiò

O tù chì m'ai tenutu caru
Ùn t’aghju sappiutu amà
È 'sse lacrime chì anu sculatu
Ci vole à sminticà

E porte di u penitenziariu
Prestu s’anu da serrà
È hè quì ch’o cumpieraghju a mo vita
Cum’è d’altri l’anu finita.

18/05/2020

D’appressu à Le Pénitencier, parulle Hugues Aufray, Vline Buggy.
Adattazione francese di a canzona folk americana, House of the rising sun.


https://www.youtube.com/watch?v=uS90B4sZf7U




dimanche 17 mai 2020

Mattilda



O Mà piglia u paternostru
È prega per u to figliolu
Mattilda hè di ritornu
Cantina, addiu u to vinu
Stasera cambiu di caminu
Mattilda hè di ritornu
È tù a serva tù Maria
Cambia i lenzoli è cusì sia
Mattilda hè di ritornu
Amichi statemi à fiancu
Sentu digià vene l’aggrancu
Mattilda chì sì ghjunta à fà ?
U mo core statti à l’appossu
È fà cum’è sì nunda fussi
Mattilda hè di ritornu
U mo core pienta u lamentu
Di dì ch’hè più bella chè nenzu
Mattilda hè di ritornu
U mo core ùn suspirà più
Chì t’hà feritu tantu è più
Mattilda hè di ritornu
Amichi statemi à fiancu
È pusate nantu à u bancu
Mattilda chì sì ghjunta à fà ?
E mo mani state tranquille
Hè un cane chì volta d'a villa
Mattilda hè di ritornu
E mo mani ùn sciaccamanate
Chì di ella ùn v’arricurdate
Mattilda hè di ritornu
E mo mani ùn trimulate
Tantu pientu avete asciuvatu
Mattilda hè di ritornu
E mo mani statevi chjose
È e mo bracce state ascose
Mattilda chì sì ghjunta à fà ?
O mà ùn pregà più indernu
U to figliolu hè in infernu
Mattilda m'hè riturnata
Cantina servi u to vinu
Tempu di pranzu è spusaliziu
Mattilda m'hè riturnata
È tù a serva tù Maria
Stinza u lettu cum'è prima
Mattilda m'hè riturnata
Amichi ùn m’aspettate più
M'ingannu una volta di più
Sinu à u so prussimu addiu
Addiu...

17/05/2020

D'appressu à Mathilde, parulle Jacques Brel.

https://www.youtube.com/watch?v=RMFFK4av-D4

https://www.youtube.com/watch?v=Exlx7PDDA4I

vendredi 15 mai 2020

Kallocaïne (frammenti)



« In una sucetà duve a surveglianza di tutti, sottu à u sguardu vigilente di a pulizza, hè l’affare d’ognunu u chimistu Leo Kall mette à u puntu un seru chì offre à u Statu Mundiale l’arnese di cuntrollu  tutale chì l’ammancava. Privendu l’individuu di u so ultimu giardinu secretu, a Kallocaïne permette di sbuscà i sogni di libertà ch’elli anu certi citatini. Permetterà dinù à u s’inventore di supranà, dopu à una furzatura psichica, una crisa persunale chì rimetterà in causa parechje certezze soie.
È sì a misteriosa cità basata nantu à a fiducia ch’elli bramanu l’ultimi resistenti ùn era solu un sognu ? »

« E parulle è l’azzioni nascenu d'i sentimenti è d'u pensà. Perchè vulè teneli secreti ? Ogni camaratu-sullatu ùn hè a pruprietà di u Statu ? Tandu à quale puderianu appartene ‘ssi sentimenti è ‘ssu pensà, for di u Statu ? Ùn s’hè mai pussutu cuntrullali, oghje si pò fà. »

« Eppo aghju riflettutu è aghju capitu ch’ùn si pò avè fiducia in nisunu, a dicenu à a radiu, in e cunferenze ; hè scritta nantu à i pannelli ch’omu vede in i metrò o in i carrughji : nisunu hè insuspettevule, ogni relazione, puru a più vicina pò esse tradimentosa. »

15/05/2020

Kallocaïne (di Karin Boye) publicatu in u 1940 in Sveda hè una di e quattru grandi distupie* di u XXu seculu cun Nous autres (Zamiatine, 1920), Le meilleur des mondes (Huxley, 1932) è 1984 (Orwell, 1949).
I rumanzi di distupia si sò sviluppati trà e duie guerre cun u cuncettu di tutalitarisimu. Kallocaïne hà influenzatu à Orwell per 1984 in certi punti : calata di u nivellu di vita, ricorsu à un giurnale intimu, denuncia trà moglie è maritu, a surveglianza pulizzera di u spaziu privatu, l’idea di crimine di pensà punitu di morte, l’arrulamentu di l’operaiu in celebrazioni di Statu durante u so tempu di riposu, i zitelli-sullati…(Wikipédia)

*Distupia: racontu di fizzione chì discrive un mondu utopicu scuru.





mardi 12 mai 2020

U sullatu addurmintatu


In ‘ssu nidu di virdura canta una surgente
Pettina ogni sponda di fili d’argentu
Duve si spechja u sole à millaie di basgi
Fendu di a valle cheta un campu di raggi

Un sullatu, capu nudu, à bocca aperta
U tupezzu postu in u criscione turchinu
Dorme ; sottu à i nuli hè chjinatu in l’erba
Biancu di faccia in u so lettu virdulinu

I pedi in i gladioli hè addurmintatu
Surride cum’è a feria un ciucciu malatu
Mamma natura annannalu chì hà u fretu !

Pocu l’impreme u muscu d’e viole nuvelle
Dorme à a sulana, a so manu in pettu
Chetu. Hà dui tufoni rossi in a pelle.

12/05/2020

D’appressu à Le dormeur du val, di Arthur Rimbaud.




samedi 9 mai 2020

Canzona di e lumache chì vanu à l’interru


À l’interru d’una cuscoglia
Duie lumache si ne vanu
Cunchiglia culor d'ebanu
È crespu nantu à e corne
Si mettenu in strada una sera
D’auturnu stellata è cheta
Ma arrivate sopra à locu
Veranu digià face mottu
E fronde morte, per magia
Una à una sò rinvivite
D’esse ghjunte cusì in ritardu
E lumache sò triste assai
Ma eccu chì u sole
Li dice in sottuvoce
« Fatemi ‘ssu piacè
Pusate una stonda
A vostra biera hè pronta
Solu qualchi seconda
È dopu piglierete
U carru per a villa
Chì parterà stasera
State puru tranquille
Ma ascultate u sole
Ùn ne pigliate dolu
Chì annigrisce u sguardu
Di l’omu addisperatu
È di parlà d’interru
Vi purterà penseru
Mettiteci culori
In tutti i vostri ghjorni. »
È tandu l’animali
L’arburi è e piante
Si mettenu à cantà
Tutti à voce rivolta
A canzona più viva
Quella di l’estatina
È tutt’ognunu beie
Dicendu « à a salute ! »
Cusì bella serata
Una sera d’estate
È e duie lumache
Tornanu in casa soia
Si ne vanu cummosse
Cun tanta gioia adossu
Cum’è anu betu troppu
Viaghjanu in bisbò
Ma veghja da quassù
Annantu à elle a luna.

09/05/2020

D’appressu à « chanson des escargots qui vont à l’enterrement » di Jacques Prévert.





jeudi 7 mai 2020

Canzona per Marcella


Ùn mi pare cusì luntanu
L’ultima volta ch’o t’aghju vistu
Serà scorsu più d’un veranu
Ma u ricordu ferma vivu.

T’avianu prumessu l’infernu
È si sò persi per istrada
‘ssa prigione culor di pernu
Hè stata a to ultima casa.

Vulianu strughje lu sperà
Chè tù avii in l’avvene
Murendu ai rottu e catene
Cantendu à l’omi « Libertà. »

U mo pientu ùn stancerà
Sì partutu da anni è anni
Mustrenduci ch’ùn hè in vanu
Di lottà per a Libertà.

Altra strada averia vulsutu
Franca di pena è di suffrenza
Ma ùn ci n’hè strade sicure
L’aghju amparata cun u tempu.

Sì cum’è eri mi stai vicinu
Seraghju più forte in caminu
Sia u fanale annantu à a strada
Versu a vittoria bramata.

U mo pientu ùn stancerà
Sì partutu da anni è anni
Mustrenduci ch’ùn hè in vanu
Di lottà per a Libertà…tutti apperlamanu.

07/05/2020

D’appressu à Song for Marcella (Bik McFarlane)



Marcella, nome di a so surella, hè u nome sceltu da Bobby Sands per i so scritti mentre era incarceratu in u H-Block in Long Kesh.
Hè cunsideratu cum’è un eroe di a causa republicana (membru di l’IRA dipoi u 1972) è dinù di a diffesa di a libertà è di i diritti di i prigiuneri pulitichi.
Bobby Sands hè mortu u 05 di maghju di u 1981 dopu à una greva di a fame di 66 ghjorni ch’avia per scopu a ricunniscenza di u statutu di prigiuneru puliticu per ellu è tutti i so fratelli di lotta. Ma Margareth Thatcher, a donna di ferru, ùn hà mai vulsutu sentene parlà dicendu ch’un criminale ferma un criminale, nunda à chì vede cun a pulitica.Per ella Bobby Sands hè mortu solu colpa soia (« he chose to take his own life. »)
A morte di Bobby Sands è quella di nove cumpagni ch'avianu decisu cum'è ellu di pate a fame cambiò per sempre u sguardu di u mondu nantu à l’Irlanda.
Sta canzona « Song for Marcella » hè stata scritta da Brendan « Bik » McFarlane, amicu di Bobby Sands è dinù membru di l’IRA, 10 anni dopu à a so morte.



lundi 4 mai 2020

I bumbò di eri


Pusà nantu à un bancu una stonda cun tè
È guardà a ghjente chì prumena
Discorre di u tempu, andatu o à vene
Stringhjendu a to manuccia in a meia
Eppo dà à manghjà à turturelle manse
Falli appena a paura un istante
Sente nantu à i muri ribumbà a to risa
È guariscemi ogni ferita
Parlatti d’a mo vita i mumenti smariti
I solli in cicculata
Cullane di bumbò
È quelli culuriti à menu di un francu
È i bumbò di tandu.

Viaghjà sottu à l’acqua una stonda cun tè
È fidighja a vita chì ci aspetta
Amparatti a Terra i mo ochji in i toi
Parlà d’u to babbu sì tù voli
Saltichjà in e pozze eppo ricumincià
Ride d’e nostre botte imbruttate
È sente la to risa cum’è si sente u mare
Arrestacci una cria è pensà
Parlatti cum’è funu i mei i Carambar è quelle cunchiglie
U rossu Rùdùdù chì mi tagliava e labbre
È guastava i denti
È i bumbò di tandu.

Pusà nantu à un bancu una stonda cun tè
Guardà u sole chì si ne và
Parlatti di u tempu ch’ùn vulterà mai più
Ditti ch’ùn simu noi i lupi
Ch’eiu sò namurata solu di i to ochji
Chì vanu inseme sempre d'accordu
È sente la to risa vulassi in altu cele
Più altu ch’u cantu di l’acelli
È ditti soprattuttu di amà 'ssa vita
È amalla ancu sì
U tempu hè assassinu
È si porta cun ellu a risa di i zitelli
È i bumbò di eri
È i bumbò di eri.

04/05/2020

D’appressu à Mistral Gagnant (parulle Renaud Séchan)





vendredi 1 mai 2020

Hè tuttu dettu !



À u telefonu, a voce beruriana cum’è venuta da l’altru mondu :
-« Si tù o Sà ?
-Pensu chì sò eiu…Aspetta aghju da fidighjà in u spechju. Buuh ! Sò eiu sciappatu !!
-Mi n'infuttu chè tù mi macagni, hè u Statu chì paga a cumunicazione.
-Duve ne sì ?
-A neve sinu à u palpatoghju.
-Una campa chè tù abbia trovu ‘ssu telefonu ! Parlami di u tippu.
-Ti chjamu per què ghjustu à puntu.
-Cosa face ?
-U schì…cosa voli ch’ellu fia quì ? N’avia a brama :appena ghjuntu s’hè messu nantu. Ùn l’aghju pussutu seguità cun i mo scarpi di villa è senza schì…di tutte e manere ùn ne sò micca fà !
-Hè tuttu dettu allora.
-Tuttu dettu un cornu ! » dice Béru da i monti alpini « Ùn possu pate a neve, mi dà a picondria, sì tù mi voli crede.
-A sò, dipoi chè tù sì natu, sì contru à u biancu.
-È cosa vole dì què ?
-Nunda o amicu…un cunstatu.
-Ah !
-Contami a t’arrivata.
-Ùn mi ne parlà…una vera spedizione. Certe ingirate ed eiu plattu plattu contru à u vetru di u carru, guardendu in ghjò. O figlioli ! Vidia u viotu sottu, cun case grandi cum’è furmicule. Eppo sguilliscìa ! Mumentu datu mi sò dettu : « à San-Antoniu ùn lu rivideraghju mai più. » U mo vinu caldu di Moutiers mi cullava in bocca.
-Bò...basta cun a puesia ! Dopu ?
-Heu ! Appena pianu..stò statu abbastanza ciambuttatu nò ? Ghjunti quassù facia quasì notte…un nebbione ! Aghju fidighjatu cos’ellu facia l’ambrascu.
-È ?
-Pigliava i so bagagli, i so schì. Dopu hè andatu à l’albergu.
-Qualessu?
-Chì ne sò? Appena più in sù. Ùn aghju pussutu leghje u nome chì c’era troppu neve nantu à l’insegna.
-Dopu ?
-Sò andatu à u meiu, L’Alpes, duve avii avertutu di a mo presenza.
Sò stati bravi. Avia una camera cun vista nantu à u mare.
-Quante scimità chè tù cappii !
-A ti ghjurgu. Ci hè un ritrattu di a Costa Azura in faccia à u mo lettu. Monaco mi pare. Ùn sò micca sicuru. Dumanderaghju.
-Tamant’affare!
-A sò ma ci vole à struìssi in a vita.
-Dopu ?
-A’nstallazione s’hè fatta prestu vistu ch’ùn avia nisun bagagliu. Betu u mo caffè sò andatu à a Posta duve u to mandatu era ghjuntu. Parlendu di Posta ti ringraziu d’avè fattu u pustiglione.
-U pustiglione ?
-Infine…vogliu dì diligenza. Mi sò pigliatu apperlamanu per andà da dunnighjà à l’albergu di Bergeron. Per la miseria un caminu chì cullava ! È torna à Vignale, à viaghjà in a neve cun i mo scarpi lustrati è a so sola in coghju ! T’avertu : in casu ch’avessi da stà appena quì  mi tuccherà à cumprà l’arnesi.
-Compra.
-Ok.Pigliu nota. Bergeron hè surtitu cun dui paghji di schì.
-Dui paghji ?
-Un paghju à i pedi, l’altru nantu à e spalle. Hè corsu ver di un tiraculle ch’elli chjamanu « entre-côte » o « côte-en-pente » ùn la sò più.
-Belle-Côte ?
-Eccu. Tù sì chì sì forte in geugrafia.😎

01/05/2020

D’appressu à La fin des haricots (San-Antonio), pagine 171-72-73-74.
Editions Fleuve Noir (1967)

In memoria di u mo babbu ch'avia una cullezzione d'à pocu pressu una centinaia di San-Antonio💓
.
-

                                                                                         


Natu in 17 in Leidenstadt

S’era natu in 17 in Leidenstadt Nantu à ruvine insanguinate Seria statu un bravu o un peghju cristianu S’era statu Allemanu Di t...