lundi 25 mai 2015

A zitelluccia è i fulminanti


 
A neve falava zeppa dipoi a matina. Era l'attrachjata. Facia un freddu chì si siccava…S'avvicinava a sera, l'ultima di l'annata. À mezu à e sbuffulate di ventu, una ciuccia caminava, transita di freddu. Ùn avia nunda per copresi u capu è viaghjava scalza. Era surtita di casa a matina cun ciavatte troppu grande ch'ella s'avia persu mentre ella curria per schivà una fila di vitture ; eppuru l'avia cerche, passate e vitture, ma un zitellacciu si n'avia chjappu una, è l'altra per disgrazia era stata inciaccata.
 
In u so scurzale, tenia i fulminanti ch'ella vendia. N'avia un pacchettu in manu. Ma in 'ssa vigilia di Capu d'annu, ognunu era occupatu à i s'affari è nimu facia casu à a povara ciuccia. A ghjurnata stava per compiesi è fulminanti ùn si ne vendia. Secca di freddu è famita, vagava di carrughju in carrughju. I stracci* s'appalluttulavanu nantu à i so capelli biondi. E finestre eranu illuminate è d'ogni casa escia un deliziosu odore d'arristitu.
Era a vigilia di Capu d'annu, eccu à ciò ch'ella pensava.
Dopu à avè prupostu, in vanu, un ultimu pacchettu, a zitelluccia stanca si pientò in un picculu cantu frà mezu à duie case. Si calò in terra, tirendu versu ella i so peducci cutrati : trimava di freddu, di più in più, ma ùn pudia rientre in casa soia, chì s'ella turnava senza mancu un sollu in stacca, u so babbu s'avia da mette in collera.
 
E so manucce eranu transite : "m'accenderaghju un fulminante per scaldà mi e dite , unu solu..." È cusì fece. O chì dilettu ! Li si paria di truvà si davanti à un camminu...Stinzò i so pedi da riscaldà li ma a fiaccula si spense, è u camminu smarì.
Strufinò un altru fulminante. A so luce si pruiettava nantu à u muru diventatu tralucente è si vidia, daretu, a tavula pronta per a cena : nantu à a bianca tuvaglia, lucicavanu piatti in purzellana è un'oca arristita fumicava. A bestia, cun cultellu è furcina ficcati in lu spinu, si mosse per vene sinu à a zitelluccia.
Eppo più nunda : a fiaccula, per a siconda volta, s'era spenta.
Strufinò un terzu fulminante è si ritruvò vicinu à un pinu di Natale cun mille candele accese, di tutti i culori. À e verde ghjembe eranu appiccate centu maraviglie. A zitelluccia volse piglià ne una ma u fulminante si spense. L'alburu si ne cullò ver di u celu induve e candele diventonu stelle : una s'era staccata è rifalava versu à a Terra, lascendu daretu à ella una striscia di focu.
 
"Qualchissia s'hà da more" disse a zitelluccia. A so caccara , a sola persona ad avè la tenuta cara è morta pocu tempu nanzu, l'avia dettu chì quandu si vidia una stella filucente, qualchissia avia da cullà in Paradisu.
Accese un fulminante : era apparsa a caccara à mezu à un splendore. "O Mammò ! Quandu a fiaccula serà spenta, ti n'anderai cum'è u camminu, l'oca è u pinu...Stàtti cun mè, m'arricumandu, o allora portami cun tè !"
È da pudè vede torna appena a so caccara, accese un fulminante eppo un altru : fruzò u pacchettu sanu.
A vechjetta pigliò a zitelluccia in collu per purtà la in altu, induve ùn ci hè più nè fame nè freddu nè dulore, in casa di Diu.
Un lindumane, i passanti truvonu a ciuccia in u so scornu : i so buccelli rossi, paria ch'ella surridissi.
Era morte di freddu a notte di Capu d'annu, 'ssa notte ch'avia purtatu à d'altri tante gioie è piacè. In a so manu sticchita, u restu brusgiatu d'un pacchettu di fulminanti.
"Chì scimizia !" disse unu "ma di crede chì i fulminanti l'avessinu da riscaldà !!!" Di vede a ciuccia morta, à certi li scapponu e lacrime.
 
Hè ch'ùn sapianu tutte e belle cose ch'avia vistu a zitella durante a notte di Capu d'annu...è chì s'ella avia suffertu, era oramai cun a so caccara, à gode una dolce felicità.
 
*Fioccu di neve. 
 
 21/12/13
 
 
 
D'appressu à La Petite Fille aux allumettes (Den Lille Pige Med Svovlstikkerne in danese) scrittu da Hans Christian Andersen.

Natu in 17 in Leidenstadt

S’era natu in 17 in Leidenstadt Nantu à ruvine insanguinate Seria statu un bravu o un peghju cristianu S’era statu Allemanu Di t...